Sonda americană New Horizons va trece marţi la cea mai mică distanţă de misterioasa planetă pitică Pluto. Această „întâlnire” este considerată de specialişti ca fiind principalul eveniment spaţial al anului 2015, scrie mediafax.ro.
NASA a publicat recent noi imagini ale piticei Pluto şi ale celui mai mare satelit al său, Charon, iar, pe măsură ce sonda New Horizons se apropie de ţinta sa, fotografiile devin din ce în ce mai clare şi colorate.
Marţi, New Horizons, lansată de NASA în 2006, se va afla la cea mai mică distanţă de Pluto, după ce a parcurs aproximativ 5 miliarde de kilometri prin spaţiu.
Pe 14 iulie, sonda, care nu a avut nevoie de o modificare a traiectoriei sale iniţiale, se va apropia la o distanţă de 12.500 de kilometri de ţinta sa, un survol istoric.
„Întâlnirea” va completa misiunea de explorare a celor „nouă planete clasice” din Sistemul Solar. Odată cu survolarea lui Pluto, toate cele nouă corpuri cereşti vor fi explorate cel puţin o dată de o sondă spaţială.
Sonda americană va capta cu acel prilej o cantitate foarte mare de date, care vor fi retransmise către Terra în următoarele 16 luni.
Timpul este însă crucial, sonda având la dispoziţie doar 30 de minute pentru a efectua cele mai multe dintre sarcinile misiunii sale, inclusiv fotografierea lui Pluto şi Charon, determinarea naturii gheţurilor din compoziţia acestora şi scanarea atmosferei planetei pitice.
Până de curând, cele mai bune imagini cu Pluto au fost cele realizate de telescopul spaţial Hubble. Însă acestea reprezentau o simplă succesiune de puncte, difuze, din care specialiştii reuşeau cu greu să extragă date ştiinţifice valoroase.