Criză în Grecia: Ziarele, nevoite să-și reducă numărul de pagini din cauza lipsei de hârtie

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Cotidienele greceşti, pe care măsurile de control al capitalurilor le împiedică să importe cantităţile obişnuite de hârtie, au fost constrânse să-şi reducă numărul de pagini pentru a-şi economisi stocurile.

„Hârtia pentru presă este importată din străinătate, iar sectorul importurilor este afectat de controlul de capitaluri. Am redus numărul de pagini pentru a face economie de hârtie”, a declarat, pentru AFP, Athinagoras Mykoniatis, directorul cotidianului cretan Patris, unul dintre cele mai vechi din insulă.

Patris a fost nevoit să-şi reducă de la 64 la jumătate numărul său de pagini începând din 29 iunie, dată la care a intrat în vigoare o serie de măsuri de control al capitalurilor, pentru a se evita prăbuşirea băncilor greceşti după retragerea masivă de lichidităţi de către populaţie.

Viramentele bancare în străinătate nu mai sunt posibile, cu excepţia anumitor autorizări acordate de Ministerul Finanţelor, astfel că majoritatea industriilor care importă materii prime supravieţuiesc din stocurile lor.

Pentru a proteja presa regională, cea mai fragilă financiar şi care beneficiază de sprijin public indirect prin intermediul anunţurilor publicitare ale statului, secretariatul presei a anunţat joi că „suspendarea temporară sau permanentă a publicării de cotidiene regionale din cauza dificultăţilor în aprovizionarea cu hârtie sau în imprimare” nu va văduvi ziarele respective de ajutoare publice.

Cotidienele naţionale şi-au redus de asemenea numărul de pagini în aceste ultime zile. De exemplu, cel mai mare cotidian din Greciei, Ta Nea, a trecut de la 47 de pagini la 31 de pagini de la instituirea controlului de capitaluri, prevăzut să dureze cel puţin până luni.

Avghi, cotidianul partidului de stânga radicală Syriza, aflat la putere, a fost supus aceluiaşi regim.

Începând din 29 iunie, grecii nu mai pot retrage de la bancomate decât cel mult 60 de euro zilnic. Restricţia nu-i afectează pe turişti şi pe persoanele care au un card bancar sau un cont într-o bancă din străinătate.

Criza din ultimii ani şi recesiunea au afectat puternic mass-media din Grecia, mai ales presa scrisă. Numeroase cotidiene au fost desfiinţate începând din 2010, ceea ce a dus la concedieri în masă.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...