Angela Merkel pledează pentru o politică externă comună a UE în timpul întrevederii cu premierul Italiei

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Cancelarul federal al Germaniei, Angela Merkel, și-a exprimat dorința, în timpul întrevederii pe care a avut-o vineri, la Berlin, cu premierul italian, Paolo Gentiloni, ca Uniunea Europeană (UE) să întreprindă în continuare pași pentru o politică externă comună, informează dpa.

Subliniind că acest lucru face parte dintr-o „agendă foarte ambițioasă” de reformare a UE, Merkel a invocat exemplul Chinei și al Rusiei drept zone particulare față de care blocul comunitar trebuie să aibă o abordare comună.

UE are deja o politică externă comună față de Africa, iar Angela Merkel a citat acest lucru drept un bun exemplu. „Dar acum noi avem nevoie de aceasta (o politică externă comună) pentru alte regiuni ale lumii”, a spus cancelarul federal german, potrivit Agerpres.

Merkel și Gentiloni au subliniat la unison nevoia unei proceduri comune de azil și a reformării așa-zisului Regulament Dublin, ale cărui dispoziții cer ca solicitanții de azil să fie trimiși înapoi în prima țară din UE unde au fost înregistrați pentru a le fi prelucrate dosarele.

Gentiloni a criticat țările din UE care nu depun toate eforturile necesare pentru a găsi o soluție la problema refugiaților. „Trebuie să se demonstreze solidaritate”, a declarat premierul italian.

Acum, când criza financiară din UE s-a încheiat, blocul comunitar este „într-o fază complet nouă” și are nevoie să-și securizeze creșterea economică și să avanseze în ceea ce privește inovațiile, a mai spus Angela Merkel.

Ea a subliniat că există diferențe între blocul său conservator și Partidul Social Democrat (SPD, centru-stânga) referitor la noua coaliție de guvernare, însă doar „în nuanțe”.

Înainte de întrevederea sa cu Gentiloni, ea a îndemnat SPD, într-un interviu acordat Sueddeutsche Zeitung, să accepte acordul privind noua coaliție de guvernare, în condițiile în care membrii partidului se pregătesc să voteze pe marginea acestui acord. „Europa are nevoie de un guvern german stabil”, a spus ea.

Gentiloni se află în prezent în campanie electorală, în condițiile în care Italia se pregătește de niște alegeri naționale cu deznodământ incert, în 4 martie. Partidul său Democrat de centru-stânga este urmărit îndeaproape de Mișcarea populistă Cinci Stele și de blocul de dreapta condus de fostul premier Silvio Berlusoconi.

Întrevederea de vineri survine după ce negocierile dintre cei doi lideri planificate pentru săptămâna trecută au fost amânate pentru încheierea unui nou acord de coaliţie la Berlin.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...