FMI și-a redus estimările privind avansul economiei mondiale în 2015

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Fondul Monetar Internațional (FMI) și-a redus, joi, estimările privind creșterea economiei mondiale în acest an, pentru a ține cont de impactul unei creșteri sub așteptări în SUA, și totodată a atras atenția supra riscurilor de tensiuni financiare în Europa din cauza crizei grecești.

Conform celor mai recente estimări ale FMI, Produsul Intern Brut mondial ar urma să crească cu 3,3% în acest an, față de 3,5% cât estima Fondul în luna aprilie, mai puțin decât avansul de 3,4% înregistrat anul trecut. În schimb, prognoza de creștere pentru 2016 a fost lăsată nemodificată la 3,8%.

Potrivit FMI, motivul principal al revizuirii perspectivelor globale este evoluția sub așteptări înregistrată de economia americană, cea mai mare economie a lumii. În primul trimestru al acestui an, economia americană s-a contractat, afectată de căderile masive de zăpadă, dar și de aprecierea dolarului. FMI se așteaptă ca pe ansamblul acestui an economia americană să înregistreze o creștere de 2,5%, față de un avans de 3,1% cât preconiza în luna aprilie.

În ceea ce privește zona euro, FMI se așteaptă în continuare la o relansare a activității economice, în pofida faptului că Grecia este pe punctul de a intra în incapacitare de plată și a părăsi zona euro.

„Evoluțiile din Grecia nu s-au tradus, până acum, într-o extindere semnificativă. Adoptarea la timp de măsuri adecvate ar trebui să permită gestionarea acestor riscuri dacă se vor materializa”, susține FMI. În consecință, FMI și-a păstrat nemodificate estimările de creștere pentru zona euro în acest an la 1,5%.

În ceea ce privește economiile în curs de dezvoltare, FMI susține că acestea au fost afectate de scăderea prețurilor la materii prime, înăsprirea condițiilor financiare ca urmare a reechilibrării economiei chineze și factorii geopolitici. În aceste condiții, FMI și-a revizuit ușor în scădere, 0,1 puncte procentuale, estimările privind creșterea înregistrată în acest an de economiile în curs de dezvoltare, până la 4,2%.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...