Totodată, persoanele care au avut permis de ședere, pot solicita transcrierea în localitatea în care au fost rezidenți. Cererile vor fi depuse doar personal, de către titular sau reprezentant legal în cazul minorilor, nu prin împuternicit sau mandatar.
Până a se vota această lege, transcrierea documentelor se putea face doar la sector 1, București și la oficiile consulare. Acum, transcrierea se poate face și în Bacău, Iași, Suceava, Timișoara, Cluj-Napoca, Brăila, Buzău, Constanța, etc.
„Am urmărit îndeaproape procesul de aprobare a acestei legi. Acum se poate merge oriunde în țară pentru a transcrie certificatul de naștere românesc și toți cetățenii pot beneficia de dreptul lor fundamental fără cozi, fără intermediari și fără alte piedici birocratice. Recomand tuturor cetățenilor să meargă la oricare primărie, reședință de județ, din România. Nu este nevoie să parcurgă drumul până la București,” a declarat, într-un mesaj pe Facebook, Veaceslav Șaramet, secretarul de stat în cadrul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni.
Printre locurile unde este cel mai bine de transcris acte de stare civilă în România se numără:
Consulatul României – gratuit;
București – gratuit;
Iași – se percepe taxă locală;
Cluj Napoca – se percepe taxă locală;
Constanța – se percepe taxă locală.