Micuţul a fost lovit puternic la cap, fiind transportat de urgenţă la Spitalul Clinic Municipal pentru copii „Valentin Ignatenco”. Incidentul a avut loc în curtea unui bloc situat pe strada Ion Creangă din sectorul Buiucani, pe terenul de joacă unde băieţelul se afla împreună cu mama şi alţi copii.

Speriată de cele întâmplate, mama băiatului povesteşte cu greu că micuţul ei a avut mare noroc de o bară de metal, care a încetinit căderea crengii. Imediat, la faţa locului a venit şi tatăl băiatului, care a şi anunţat ambulanţa.

Copilul a fost transportat de urgenţă la Spitalul Clinic Municipal pentru copii „Valentin Ignatenco”, iar medicii spun că, din fericire, semne de fractură pe craniu nu sunt. Copilul s-a ales însă cu o sperietură groaznică şi a suferit un şoc.

Nenorocirea a băgat frica şi în ceilalţi locatari de pe strada Ion Creangă. Oamenii spun că deşi au sesizat de mai multe ori autorităţile ca să fie tăiaţi plopii bătrâni din curtea blocurilor, nu au primit niciun răspuns. 

Şeful Întreprinderii Municipale „Spaţii Verzi”, Eliferii Haruţa, nu a răspuns la telefon pentru a comenta cele întâmplate. Părinţii copilului susţin însă că vor depune o plângere la poliţie.