Germania investighează descoperirea unui plic suspect la Berlin, în cazul de șantaj legat de DHL

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Poliția germană investighează descoperirea unui plic conținând o pulbere explozivă și un dispozitiv de aprindere într-un oficiu bancar din Berlin, despre care se crede că are legătură cu cazul de șantaj contra firmei de curierat DHL, transmite sâmbătă DPA.

Purtătorul de cuvânt al poliţiei din Brandenburg, Torsten Herbst, a declarat că plicul şi conţinutul său găsite vineri sunt evaluate într-un laborator legist din apropiere de Berlin şi că suspectul ori suspecţii au domiciliul în zona capitalei germane, transmite Agerpres.

În luna decembrie, autorităţile germane au descoperit dispozitive explozive în pachete transportate de compania de curierat DHL în oraşele Potsdam şi Frankfurt-an-der-Oder. Ancheta a relevat că este vorba despre un caz de şantaj în care companiei DHL i se solicitau câteva milioane de euro în moneda virtuală bitcoin.

Plicul descoperit vineri nu a fost însă trimis prin intermediul DHL, ci a fost livrat de o persoană.

Surse apropiate anchetatorilor au declarat pentru DPA că dispozitivul găsit în plic prezintă similitudini cu cele descoperite la Potsdam şi Frankfurt-an-der-Oder.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...