(VIDEO) Zeci de mii de greci au participat, vineri seară, la mitinguri paralele în Atena şi Salonic

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Aproximativ 40.000 de greci au participat, vineri seară, la mitinguri paralele organizate în Atena şi Salonic în favoarea şi împotriva măsurilor propuse de creditorii internaţionali, înaintea controversatului referendum programat duminică, informează BBC News online.

Premierul Alexis Tsipras, de extremă-stânga, a fost prezent la mitingul oponenţilor măsurilor de austeritate, reiterând că, în opinia sa, un vot negativ nu ar conduce la ieşirea Greciei din zona euro.

Citește și: Referendumul din Grecia: Cine votează, cum și de ce?

Însă susţinătorii măsurilor de austeritate, care au organizat o manifestaţie paralelă, au avertizat că un vot negativ la referendumul de duminică va genera ieşirea Greciei din spaţiul monedei unice europene.

Ultimul sondaj de opinie, organizat vineri, arăta o divizare aproape egală a societăţii – 44% dintre cetăţeni fiind favorabili măsurilor de austeritate, iar 43% împotrivă, restul fiind nehotărâţi.

Potrivit estimărilor, între 25.000 şi 50.000 de oameni au participat la mitingurile organizate vineri seară în Atena, Salonic şi în alte nouă oraşe ale Greciei.

Premierul Greciei, Alexis Tsipras, a promis vineri seară poporului elen că va ajunge la un acord cu instituţiile financiare internaţionale în cel mult 48 de ore după referendumul de duminică, indiferent de rezultat.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...