(STUDIU) Moldovenii, printre cei mai leneși cetățeni din Europa

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Peste 83% din cetățenii moldoveni nu practică sport deloc, 7% se antrenează de două-trei ori pe saptămână și doar 4% o fac zilnic, arată datele unui sondaj realizat de către Magenta Consulting, care ne plasează printre cei mai leneși europeni la acest capitol.

Cele 15% din persoanele active din punct de vedere fizic sunt reprezentate într-o măsură mai mare de tinerii cu vârsta cuprinsă între 16 și 25 de ani și celibatari.

nutraf

Sporturile preferate de moldoveni sunt gimnastica (29%) sau exercițiile fizice și alergatul (22%). 12% din cei care practică sportul fac lupte, 9% merg la fitness, câte 6% joacă volei sau înoată, iar 5% joacă fotbal.

Motivul principal menționat de către 65% din moldovenii activi este mișcarea pentru sănătate, 55% se mișcă fac pentru plăcere, sportul pentru ei fiind un hobby. 15% din respondenți spun că slăbesc cu ajutorul efortului fizic, 10% prin efort fizic adună masă musculară dorită, 5% fac sport pentru a fi capabili să se apare în cazuri extreme și doar 3% practică sport pentru că sunt, de fapt, sportivi profesioniști.

Sportul poate fi practicat și în afara sălii de sport, fapt înțeles și aplicat și de moldoveni. Din categoria moldovenilor ce fac sport, doar 23% merg la sală, restul își antrenează organismul în afara sălilor de fitness. Iar cei ce, totuși, ajung să practice sport într-o sală special amenajată, plătesc în medie 374 de lei pe lună .

Potrivit rezultatelor ultimului sondaj Eurobarometru privind sportul și activitatea fizică, 59% dintre cetățenii Uniunii Europene nu fac niciodată sport sau rareori desfășoară activități sportive, în timp ce 41% fac sport cel puțin o dată pe săptămână. Astfel, media în Europa la acest capitol este net superioară față de cea din Republica Moldova.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...