Fiul preşedintelui Curţii de Apel din Kiev, reţinut. Potrivit anchetatorilor, Dmitri Cernuşenko i-ar fi trimis mesaje tatălui său, care conţineau indicaţii privind modul de instrumentare a dosarelor şi luarea deciziilor finale, scrie newsru.ua.
Procuratura Generală din Ucraina a stabilit că Dmitri Cernuşenko a expediat mai multe sms-uri în perioada ianuarie 2013- iunie 2015.
Prin urmare, procurorii au dispus reţinerea lui Ciubaşenko pentru 24 de ore, iar judecătorul de instrucţie urmează să emită şi un mandat de arest preventiv.
Totodată, precizăm că Procuratura Generală a anunţat Rada Supremă, pe 30 iunie precum că preşedintele Curţii de Apel, Artur Cernuţenko este suspectat de abuz în serviciu. Rada a susţinut iniţiativa de reţinere şi arestare a judecătorului.
Mai mult, în urma unor percheziţii, anchetatorii au găsit 6.500 de dolari, în buzunarul mantiei judecătorului Cernuşenko. Pe lângă aceasta, la domiciliul preşedintelui Curţii de Apel au fost găsite arme şi muniţii, deţinute ilegal, decizii de judecată, precum şi alte acte.