Sediul nou al Curții de Apel Chișinău a fost inaugurat astăzi cu fast. Instituția este dotată cu echipament modern și a putut fi ridicată cu bani oferiți inclusiv de Uniunea Europeană. În timp ce autoritățile se laudă că o clădire proaspăt amenajată va spori calitatea actului justiției, reprezentantul Delegației Uniunii Europene le-a amintit despre concluziile Consiliului UE, care cheamă la un sistem cu adevărat independent și integru.

Noul sediu al Curții de Apel Chișinău are o suprafață de 7.200 de metri pătrați și o parcare subterană cu 42 de locuri. La ceremonia de inaugurare au fost prezenți mai mulți judecători de la diferite instanțe, dar și președintele Curții Constituționale, procurorul general, premierul, ministrul Justiției și un deputat al Partidului Democrat.

Reprezentantul Delegației Uniunii Europene le-a amintit însă despre îngrijorările exprimate de oficialii de la Bruxelles cu privire la justiția din Republica Moldova. Într-un discurs rostit în limba română, Mindaugas Kacerauskis și-a exprimat speranța că vor urma beneficii pentru sistem, însă este nevoie și de oameni independenți și integri pentru a reuși.

În cadrul instituției există 13 săli de judecată, dintre care opt pentru examinarea dosarelor civile și cinci pentru cele penale. Acestea au o capacitate ce oscilează între 60 și 120 de locuri. Au fost amenajate și 70 de birouri pentru judecători. Totodată, au fost create condiții pentru deținuții care vor fi aduși la ședințe.

Unii judecători spun că erau deranjați de condițiile de până acum.

La Curtea de Apel Chișinău activează în prezent 57 de judecători. Lucrările de construcție au început în ianuarie 2014, iar suma prevăzută inițial era de 64 de milioane de lei. Ulterior, șeful instituției, Ion Pleșca, a mai solicit bani de la stat, astfel că în total au fost cheltuite 82 de milioane de lei. Suma a fost alocată din fondul de rezervă al Guvernului și din bani europeni. Până în prezent, din lipsă de spațiu, instituția își desfășura activitatea în două sedii, însă de la 1 ianuarie toate ședințele vor avea loc numai în clădirea din sectorul Botanica.

Menționăm că, recent, Curtea de Conturi a prezentat rezultatele unui audit privind implementarea Strategiei de reformă a sectorului justiţiei pentru anii 2011-2016. Raportorii au constatat că printre instituţiile care au înregistrat cheltuieli nejustificate se numără și Curtea de Apel Chişinău.