Shaquiri pleacă în Anglia, după doar jumătate de an petrecut la Inter

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Xherdan Shaqiri se desparte de Inter și va juca din sezonul viitor în campionatul Angliei, după doar jumătate de an petrecut în Italia.

În vârstă de 23 de ani, Shaqiri va îmbrăca tricoul lui Stoke City, după ce englezii s-au înțeles cu Inter pentru transferul fotbalistului, în schimbul sumei de 17 milioane de euro.

Elvețianul a ajuns la Inter în luna ianuarie a acestui an, iar în a doua parte a campionatului a bifat 15 meciuri, însă doar 8 din postura de titular, reușind să marcheze un singur gol, în victoria milanezilor cu Atalanta, scor 4-1.

Inter iese pe profit din această afacere, după ce italienii l-au cumpărat pe Shaqiri de la Bayern pentru 15 milioane de euro.

Se pare că Stoke City l-ar fi vrut pe Shaqiri încă din iarna acestui an, însă internaționalul elvețian a optat, în cele din urmă, să plece la Inter.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...