Igor Dodon acuză un grup de deputați din coaliția de guvernământ că ar discuta ieșirea Republicii Moldova din CSI

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Șeful statului Igor Dodon susține că un grup de deputați din coaliția de guvernământ ar discuta ieșirea Republicii Moldova din Comunitatea Statelor Independente (CSI). Declarația a fost făcută în cadrul unei întrevederi avute de Dodon cu un grup de jurnaliști.

Conform agenției ruse TASS, șeful statului le-a spus jurnaliștilor că în Parlament ar exista un grup de jurnaliști „radicali”, care ar avea intenția de a discuta ieșirea țării din CSI.

„Am aflat că în coaliția proeuropeană de guvernământ sunt deputați care vor să folosească escaladarea relațiilor cu Rusia pentru a ridica problema ieșirii noastre din CSI. Consider că este inacceptabil, pentru că un asemenea pas va lovi, în primul rând, în interesele poporului moldovenesc. Noi vom face totul ca să nu admitem așa ceva”, a spus Dodon.

Conform sursei citate, șeful statului ar fi discutat cu premierul Pavel Filip și speakerul Andrian Candu despre impactul unei eventuale ieși a Republicii Moldova din CSI.

Deocamdată, nici conducerea Parlamentului, nici alți reprezentanți ai coaliției de guvernare nu au comentat deocamdată afirmațiile lui Igor Dodon.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...