„Dacă euro eşuează, Europa eşuează”, a declarat cancelarul în faţa reprezentanţilor partidului său conservator la Berlin, în prima sa declaraţie publică după eşecul negocierilor de la Bruxelles între Grecia şi creditorii săi.

Totodată, cancelarul german a avertizat: „Dacă ne pierdem capacitatea de a găsi compromisuri, atunci Europa este pierdută”.

Mai înainte, purtătorul de cuvânt al cancelarului german a declarat că Angela Merkel este evident dispusă să reia discuţiile cu omologul său grec Alexis Tsipras.

În acest context, purtătorul de cuvânt al Guvernului german, Steffen Seibert, a subliniat că „dacă organizarea unui referendum este o decizie legitimă a guvernului grec, atunci este de asemenea de datoria partenerilor europeni să-şi asume responsabilitatea individual şi colectiv”.

Premierul grec Alexis Tsipras a anunţat vineri organizarea, pe 5 iulie, a unui referendum în legătură cu acceptarea sau nu a condiţiilor puse de creditorii Greciei, condiţii pe care el le-a calificat drept umilitoare.