La Telenești a fost ales președintele de raion; Alianța „proeuropeană” nu este respectată

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Candidatul Partidului Liberal Democrat din Moldova, Diana Manoli, a fost aleasă sâmbătă în funcția de președinte al raionului Telenești.

Ea a fost votată de către 26 de consilieri și contrar declarațiilor de la centru, o alianță „proeuropeană” nu a fost constituită în acest raion. Pentru candidatura Dianei Manoli au votat și consilieri de la socialiști și comuniști, nu însă și liberalii sau cei de la PPEM.

În urma alegerilor din 14 iunie, la Telenești PLDM a obținut 13 mandate de consilier, 10 mandate au mers la PDM, PL a obținut 5, PPEM și PCRM câte 2, iar PSRM 1.

Astfel, deși partidele așa-zis „proeuropene” au obținut 30 de mandate în Consiliul Raional Telenești, PPEM și PL nu s-au coalizat cu PLDM și PD.

La Criuleni s-a încercat formarea unei alianțe fără PLDM

Tot sâmbătă PLDM a emis un comunicat de presă prin care a condamnat o „tentativă eșuată” de creare a coaliției locale majoritare, la Criuleni, între reprezentanții Partidului Socialiștilor, Partidului Liberal, Partidului Democrat, Blocului Electoral „Platforma Populară Europeană din Moldova – Iurie Leancă”, Partidului Comuniștilor și Partidului Politic „Partidul Nostru”.

Potrivit PLDM, cazul de la Criuleni este „unul demonstrativ în încercarea de a compromite guvernarea proeuropeană de nivel local”.

La Criuleni PLDM a obținut 12 mandate de consilier, PDM 6, PCRM și PL câte 5, PPEM și PSRM câte 2 și PPN 1.

Anterior, reprezentanții PLDM, PL, PPEM și PD au declarat că vor constitui la nivel local coaliții doar cu partidele „proeuropene”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...