O tentativă de punere în liberă circulaţie a unui lot de băuturi alcoolice fără timbru de acciz al Republicii Moldova a fost curmată cu succes la Căuşeni.
În apropierea satului Tănătari, raionul Căuşeni, pe un drum de câmp a fost stopat un autovehicul pentru efectuarea controlului de rigoare.
Deşi şoferul a spus că nu transportă bunuri sau mărfuri în cantităţi interzise, poliţia a depistat totuşi 200 de sticle de rachiu şi 190 de sticle cu divin fără acte de provenienţă sau însoţire.
Recipientele cu alcool ar fi fost procurate din oraşul Tiraspol, fiind introduse prin ocolirea punctelor vamale interne de control. Valoarea lotului de băuturi alcoolice se estimează la circa 40.000 de lei.
Lotul de băuturi alcoolice a fost ridicat de către forţele de ordine în vederea confiscării, iar şoferul este obligat să achite o amendă de 3000 de lei.