Din imaginile de supraveghere se poate observa cum hoţii sparg uşa magazinului şi ameninţă angajaţii. Doi dintre complici au distrus vitrinele, de unde au sustras cele mai scumpe ceasuri. În acelaşi timp, a fost declanşată o alarmă, iar magazinul s-a umplut de fum. Acesta ar fi trebuit să-i orbească temporar pe hoţi, însă nu i-a împiedicat să fugă cu tot cu pradă la bordul unei maşini.

Autorităţile britanice au deschis o anchetă pe seama acestui caz, iar imaginile din timpul jafului au fost date publicităţii pentru a putea da de urmele indivizilor.