În urma unei scrisori adresate Reprezentanţei Organizaţiei Naţiunilor Unite în Republica Moldova de către aşa numitul ministru de externe din stânga Nistrului, Nina Ştanski, Biroul pentru Reintegrare de la Chişinău subliniază astăzi într-un comunicat de presă că încercările de a căuta vinovaţi în alte părţi, ameninţările cu acţiuni radicale, tendinţa de autoizolare ar crea cu siguranţă probleme şi mai mari pentru populaţie, întreprinderi şi comunităţile locale din regiune.
„Calea cu adevărat eficientă este cea a dialogului responsabil şi constructiv, precum şi continuarea negocierilor în formatul 5+2, care oferă mai multe posibilităţi autorităţilor moldoveneşti şi partenerilor externi de a contribui la depăşirea complicaţiilor economice şi de orice altă natură din regiunea transnistreană. Experienţa recentă demonstrează că se pot găsi soluţii prin dialog civilizat”, se menţionează în comunicatul de presă.
Totodată, Biroul pentru Reintegrare de la Chişinău notează că în ultimele zile reprezentanţii Chişinăului au purtat discuţii active cu majoritatea partenerilor de negocieri pentru reglementarea conflictului transnistrean, unele dintre ele la nivel înalt, şi au abordat necesitatea de a susţine depăşirea crizei economice din regiune.
„Interlocutorii noştri consideră necesar să se renunţe la interpretări alarmiste, iar atmosfera generală să fie detensionată. În cadrul formatelor existente de lucru şi negocieri, autorităţile Republicii Moldova vor continua să vină cu soluţii şi propuneri, care să ajute oamenii, întreprinderile şi comunităţile locale din regiunea transnistreană”, se subliniază în acelaşi comunicat de presă.
De menţionat că în scrisoarea semnată de către Nina Ştanski, apărută astăzi în presă, Tiraspolul ameninţă Chişinăul cu introducerea regimului de viză pentru cetăţenii din dreapta Nistrului şi aplicarea unei taxe de 100 de procente la importul produselor fabricate de întreprinderile din dreapta Nistrului. Măsurile s-ar impune pe fonul instituirii aşa numitei blocade economice de către Chişinău şi Kiev.