„Am ajuns să discutăm despre România în comisia LIBE pentru că Victor Ponta şi majoritatea sa parlamentară atacă justiţia, atacă instituţiile statului şi vor să schimbe Codul penal şi Codul de procedură penală aşa, dintr-o dată”, a spus Monica Macovei.

„Cazul premierului se referă la un dosar din 2006, 2007, care a fost închis în 2012 în glorioasa guvernare Traian Băsescu, şi pentru aceste argumente, plus asocierea cu ziua moţiunii de cenzură, probabil Parlamentul român a decis să nu ridice imunitatea”, a fost răspunsul social-democratului Victor Boştinaru.

Liderul Grupului PPE, Manfred Weber, a cerut, la începutul acestei luni, ca situaţia premierului Victor Ponta, faţă de care s-a cerut începerea urmăririi penale, să fie discutată în Parlamentul European, notează realitatea.net.

„Situaţia din România este îngrijorătoare. Este inacceptabil că PSD vrea să blocheze cercetările. Direcţia Naţională Anticorupţie trebuie lăsată să investigheze spre a aduce lumină în cazul acuzaţiilor grave aduse lui Ponta”, a declarat atunci Manfred Weber.

Preşedintele Parlamentului, Martin Schulz, este cel care a propus ca subiectul să fie discutat în Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne, precum şi în Conferinţa liderilor grupurilor parlamentare, înainte de a fi discutat în plen.

Premierul român Victor Ponta este urmărit penal de procurorii anticorupţie în dosarul Turceni — Rovinari pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracţiuni), complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani, în calitate de avocat (reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat „Ponta Victor-Viorel”).