Țările Baltice solicită o brigadă NATO suplimentară

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a asigurat joi statele baltice că Alianța va studia cererea acestora privind staționarea unei brigăzi pe teritoriul lor, dar le-a reamintit totodată că NATO a decis deja o sporire a efectivelor sale în estul Europei.

„Am văzut solicitarea și o vom studia la fel ca pe orice altă cerere a aliaților”, a indicat Stoltenberg la o conferință de presă desfășurată la Bruxelles în timpul reuniunii miniștrilor apărării din statele NATO, informează agenția EFE, citată de Agerpres.

Însă, „în același timp observăm și că aliații și-au sporit prezența militară în est”, inclusiv în Lituania, Letonia și Estonia, a adăugat el. „Am sporit numărul navelor în Marea Baltică și în Marea Neagră, am suplimentat trupele terestre odată cu creșterea numărului exercițiilor”, a continuat Jens Stoltenberg.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...