Această decizie a UE a fost inclusă într-un comentariu la textul privind noua poziţie a UE faţă de acordurile de la Minsk, comentariu elaborat de Bruxelles şi trimis redacţiei cotidianului Evropeiskaia Pravda de Reprezentanţa Comisiei Europene în Ucraina, notează agerpres.ro.

În acest text, UE recunoaşte că în timpul întrevederilor bilaterale îndeamnă părţile la acţiuni în scopul soluţionării conflictului.
Uniunea Europeană subliniază că are dreptul de a-i solicita Ucrainei acordarea cât mai grabnică a unui statut special pentru regiunea Donbas.

Potrivit Unian, anterior mass-media anunţau că UE încearcă să convingă Kievul să îndeplinească punctele târzii din acordurile de la Minsk, în mod concret cele privind acordarea unui statut special pentru Donbas.

Mai mult, UE insistă că acest lucru trebuie făcut fără a aştepta ca Rusia şi separatiştii ucraineni aflaţi sub controlul ei să îndeplinească partea lor din acorduri.

O astfel de opinie a formulat, în timpul vizitei sale la Kiev, şi comisarul european pentru politica europeană de vecinătate şi negocieri în vederea extinderii Johannes Hahn, în cadrul întâlnirii sale cu deputaţi ai Radei Supreme şi cu preşedintele ucrainean Petro Poroşenko, aminteşte agenţia de presă de la Kiev.