Ce trebuie să știe moldovenii care vor să rămână în Marea Britanie după Brexit

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Guvernul britanic a publicat, marți, noi detalii legate de obţinerea statutului de rezident post-Brexit de către cetăţenii europeni care vor să rămână în Marea Britanie.

Aceștia vor avea o perioadă de grație de doi ani după ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană pentu a solicita rezidență și, „în majoritatea cazurilor, va fi acordată”, se arată într-un comunicat al Ministerului de Interne de la Londra.

În caz de refuz, solicitanții au posibilitatea să conteste decizia. Cererile nu vor fi refuzate din cauza unor „detalii tehnice minore”, adaugă sursa citată.

Un amănunt important: cei care vor drept de rezidență trebuie orice condamnare penală și să accepte verificările de rigoare în baza de date. „Este o măsură rezonabilă pentru ca țara să fie apărate de cei care comit infracțiuni grave”, se mai spune în documentul citat.

Am spus foarte clar că păstrarea drepturilor cetăţenilor europeni este principala noastră prioritate în cadrul negocierilor. Aceştia aduc o contribuţie extrem de importantă pentru economia şi societatea britanică şi nu ne dorim ca acest lucru să se schimbe ca urmare a deciziei noastre de a părăsi UE. Vom oferi sprijin tuturor celor care doresc să rămână aici şi să obţină statutul de rezident (settled status) printr-un sistem simplu şi direct de aplicare”, a declarat David Davis, ministrul care coordonează negocierile pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

„Ultima rundă de negocieri a înregistrat progrese reale în această direcţie şi sper ca documentul publicat astăzi va facilita ajungerea la un acord pentru a garanta drepturile drepturile cetăţenilor europeni şi în aceeaşi măsură a britanicilor care trăiesc în UE”, a adăugat David Davis.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...