Potrivit poliţiei, individul era monitorizat de câteva săptămâni, fiind suspectat că a fost implicat în zeci de furturi produse în comuna Stăuceni.

Acesta ar fi acţionat pe timp de noapte şi ar fi sustras burghiuri electrice, aparate de perforat, biciclete, precum şi alte bunuri, pe care ulterior le vindea la preţuri mici.

Bărbatul este cercetat penal. Dacă i se va demonstra vinovăţia, va sta la închisoare până la 10 ani.