Parlamentul European atenționează asupra riscurilor separatiste de pe Continent

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Europa ar trebui să evite înmulțirea „micilor patrii” în situația în care Catalonia optează pentru independență, iar în două regiuni din Italia – Lombardia și Veneto au avut loc plebiscite pentru o autonomie mai largă. Declarații în acest sens a făcut Antonio Tajani, Președinte al Parlamentului European.

Într-un interviu, acordat cotidianului Il Messaggero, oficialul European susține că Europa ar trebui să se teamă de înmulțirea „micilor patrii”.

„Din acest motiv nimeni din Europa nu va recunoaște Catalonia ca stat independent”, a estimat Tajani. Potrivit lui, chiar și premierul Marii Britanii, Theresa May, a spus că țara sa nu va recunoaște independența Cataloniei.

În opinia oficialului european, Spania este, prin istoria sa, un stat unitar, cu numeroase comunități autonome, cu populații diverse, care vorbesc limbi diferite, dar care constituie un stat unitar.

Făcând comparația între referendumul din Catalonia și cele din Italia, Tajani susține că cele din Lombardia și Veneto au fost legale, spre deosebire de Catalonia.

El a atenționat ca plebiscitele din Italia să nu fie interpretate drept „începutul unui sezon separatist în Europa”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...