Chișinăul a rămas fără internet; Un incendiu a afectat unul din cele două noduri principale de distribuţie a internetului din Republica Moldova

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Chișinăul a rămas fără internet. Mai mulți internauți au semnalat în această după-amiază lipsă de conexiune la internet, în timp ce reprezentanții „StarNet” anunță că un incendiu produs în unul din cele două noduri principale de distribuţie a internetului din Republica Moldova a paralizat rețeaua.

Potrivit directorului companiei, Alexandru Machedon, capitala a rămas fără internet după ce în urma unui incendiu au ars mai multe cabluri şi echipamente de comunicaţii.

,,Dragi clienți StarNet, e un dezastru pentru companie, acum s-a produs un incediu la unul din cele 2 noduri principale de distributie a Internetului din Republica Moldova. Au ars cabluri si echipamente de comunicații, echipele noastre încearcă să restabilească serviciile prin nodul alternativ. Vom munci non-stop și vom reuși să reparăm totul în cel mai scurt timp”, a scris Machedon pe o rețea de sicializare.

Acesta își cere scuze pentru incomoditatea creată clienților săi și promite că va reveni cu detalii în cel mai scurt timp.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...