Dacă unii au recunoscut că au încălcat legea şi s-au arătat dispuşi să plătească amendă, alţii s-au luat la harţă cu poliţiştii, care i-au lăsat fără numere de înmatriculare. 

Agenţii de patrulare au ieşit, noaptea trecută, la vânătoare de şoferi băuţi, în cadrul unei operaţiuni pentru asigurarea securităţii rutiere şi a ordinii publice, care s-a desfăşurat în întreaga ţară. Unul după altul, mai mulţi conducători auto în stare de ebrietate au căzut în plasa agenţilor de patrulare. Primul a fost un locuitor al comunei Băcioi.

Chiar dacă riscă amendă de până la 10 mii de lei şi suspendarea permisului de conducere pe un termen de până la cinci ani, acest bărbat s-a urcat beat la volan fără a ţine cont de faptul că încalcă legea. El spune că a consumat doar o bere şi că a fost precaut.

În vizorul angajaţilor INP au ajuns şi câţiva şoferi care se plimbau prin oraşul Anenii Noi cu maşini care aveau geamurile tonate. Nemulţumiţi de situaţia în care s-au pomenit, conducătorii auto s-au îmbrâncit cu poliţiştii.

În cadrul aceleaşi operaţiuni, poliţiştii au dat peste cap planurile unui hoţ de magazine. Individul de 52 de ani, care avea antecedente penale, a fost încătuşat în timp ce jefuia un market din satul Buşila, raionul Ungheni.