TOP 25 cele mai bune orașe în care să locuiești

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Tokyo este cel mai primitor oraș din lume, conform unui studiu efectuat de un jurnalist canadian şi de colegii săi de la publicaţia Moncle, scrie Financial Times.

Pentru realizarea topului s-au luat în considerare câteva criterii pentru catalogarea oraşelor. Printre acestea se numără şi conectivitatea oraşului cu exteriorul, adică legăturile dintre oraşe şi zborurile care se efectuează către alte ţări, cât de „vie” este locaţia, uşurinţa de a traversa şi de a vizita atracţiile.

Pe lângă acestea s-au mai luat în considerare şi facilităţi sociale, precum existenţa magazinelor non-stop, restaurante mici şi baruri sau localuri deschise după miezul nopţii, numărul parcurilor publice, numărul librăriilor independente, dar și criterii economice, precum posibilitatea de a-ţi deschide o afacere repede şi uşor. Măsurile implementate nu vizează doar calitatea vieţii pe termen limitat, ci au în vedere şi condiţiile în care vor trăi generaţiile viitoare.

Având în vedere criteriile selectate, jurnaliştii de la Moncle au găsit Tokyo cel mai prietenoas oraş din lume, urmat de Viena şi Berlin.

Pe locurile patru şi cinci se situează Melbourne şi Sydney, urmate de capitala Suediei, Stockholm.

Interesant este faptul că în top zece cele mai „prietenoase” oraşe nu este prezent nicio urbă din SUA. În schimb, clasamentul este dominat de oraşe europene, şapte din top zece fiind localizate în Europa.

Topul realizat de Moncle:

1. Tokyo; 2. Viena; 3. Berlin; 4. Melbourne 5. Sydney; 6. Stockholm; 7. Vancouver; 8. Helsinki; 9. Munich; 10. Zürich; 10. Copenhaga; 12. Fukuoka; 13. Singapore; 14. Kyoto; 15. Paris; 16. Madrid; 17. Auckland; 18. Lisabona; 19. Hong Kong; 20. Amsterdam; 21. Hamburg; 22. Geneva; 23. Oslo; 24. Barcelona; 25. Portland.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...