Peste 6000 de figuranţi veniţi din 52 de ţări s-au înfruntat aseară pe câmpul de la Waterloo, unde în urmă cu 200 de ani, 73.000 de soldaţi francezi dădeau piept cu trupele aliate care numărau peste 100.000 de militari din Marea Britanie, Prusia şi din Marele Regat al Olandei. Au fost lupte corp la corp, s-au tras focuri de armă şi de tun, relatează digi24.ro.

Reconstituirea bătăliei de la Waterloo este cea mai mare punere în scenă a unei lupte din epoca lui Napoleon făcută vreodată în lume. 60.000 de spectatori au participat la eveniment. Reconstituirea bătăliei de la Waterloo, moment care a marcat sfârşitul ambiţiilor imperiale ale lui Napoleon Bonaparte şi pierderea tronului, a costat în jur de 10 milioane de euro. Cei 6000 de figuranţi s-au pregătit aproape doi ani pentru a lua parte la bicentenarul luptei.