Anul 2014 a fost prolific pentru Statul Islamic, care a eclipsat Al-Qaida ca principala grupare jihadistă. 

Liderii Al-Qaida par în pierdere din viteză în calitate de lideri autoproclamaţi ai unei mişcări mondiale, în faţa expansiunii rapide a Statului Islamic şi a proclamării unui califat, se menţionează în raportul Departamentului american de Stat, informează Agerpres.

În luna iunie a anului trecut, Statul Islamic a atacat de la baza sa din Siria şi a capturat zone întinse din Irak, pe care le controlează în continuare în mare parte. Documentul notează că va fi nevoie de ani pentru a contracara Statul Islamic, care s-a extins vertiginos în Siria şi Irak. 

Luna trecută, un responsabil al Departamentului de Stat a indicat că armata de luptători străini din Siria a crescut, ajungând la 22.000 de persoane.

În anul calendaristic 2014, Departamentul de Stat a numărat 13.463 de atentate, reprezentând o creştere de 35% comparativ cu 2013, atentate care s-au soldat cu peste 32.700 de morţi, cu 80% mai mulţi decât în 2013, şi cu peste 34.000 de răniţi. De asemenea, peste 9.400 de persoane au fost răpite în 2014, de trei ori mai multe decât în 2013, indică raportul. 

„ Actualul război civil din Siria a fost un imbold pentru activităţile teroriste din întreaga lume”, a declarat coordonatoarea Departamentului de Stat pentru lupta împotriva terorismului, Tina Kaidanow, în cadrul unei conferinţe de presă. 

SUA sunt tot mai îngrijorate de numărul de grupări care au decis să jure credinţă Statului Islamic. Reprezentanta Departamentului de stat a subliniat că este vorba de o "atracţie" la nivel mondial a Statului Islamic. 

Grupările jihadiste profită de slăbiciunile guvernelor pentru a se dezvolta, indiferent dacă este vorba de Siria, Irak, Yemen, Libia sau Nigeria, a subliniat Tina Kaidanow. 

Numărul atacurilor teroriste s-au diminuat totuşi în unele ţări, cum ar fi Pakistan, Filipine, Nepal şi Rusia. 

Departamentul de Stat atrage atenţia totodată asupra unui aflux fără precedent de combatanţi străini în Siria, datorită eficienţei Statului Islamic pe reţelele de socializare. 

La sfârşitul lui 2014, peste 16.000 de combatanţi străini se aflau în Siria, mai mulţi decât cei care ajunseseră în Afganistan, Pakistan, Irak, Yemen sau Somalia în orice moment din ultimii 20 de ani, precizează raportul.