Rusia a pregătit peste 10 batalioane aeropurtate pentru operaţiuni în străinătate

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Mai mult de 10 batalioane aeropurtate şi de asalt pentru operaţiuni speciale în străinătate au fost create în cadrul Forţelor aeropurtate ale Rusiei, a anunţat comandantul acestor trupe, generalul Vladimir Şamanov, într-o declaraţie acordată agenţiei ruse de presă Interfax.

„Pentru contracararea ameninţărilor militare din orice direcţie, ca parte a trupelor noastre dispunem la ora actuală de mai mult de zece batalioane aeropurtate şi de asalt pentru operaţiuni speciale, pregătite să intervină rapid atât pe teritoriul Federaţiei Ruse, cât şi în străinătate”, a afirmat joi generalul rus, adăugând că numărul acestor batalioane urmează să „crească semnificativ” în viitorul apropiat.

Moscova a anunţat crearea unei forţe de reacţie rapidă la sfârşitul lunii martie, după ce, în februarie, NATO anunţase o creştere a Forţei sale de reacţie rapidă, ca răspuns la agresiunea Rusiei în Ucraina.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...