Un teatru celebru din Berlin, înconjurat de poliţie după şapte zile de protest împotriva noului director al instiuţiei

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Poliţia germană a înconjurat legendarul teatru Volksbuehne din Berlin, ce a fost ocupat timp de o săptămână de numeroşi protestatari care se tem că noul director va schimba orientarea culturală a instituţiei şi va privilegia o direcţie „mai comercială” a acesteia, informează joi DPA. Un purtător de cuvânt a anunţat că Poliţia germană a blocat străzile din jurul teatrului, o instituţie radicală şi faimoasă, aflată în piaţa Rosa Luxemburg din partea de est a Berlinului, şi că a demarat o rundă de discuţii cu protestatarii, conform Agerpres.

Protestul se desfăşoară deja de şapte zile. S-a amplificat weekendul trecut, atunci când mulţi dintre rezidenţi au ieşit din case şi i-au sprijinit pe protestatari, care au jurat că vor ocupa clădirea teatrului timp de trei luni şi că vor susţine reprezentaţii artistice, la care accesul spectatorilor va fi gratuit.

Artiştii de la teatrul Volksbuehne l-au criticat pe noul director al instituţiei, Chris Dercon, fostul director de la Tate Modern din Londra. Acest istoric de artă şi curator belgian l-a înlocuit în funcţie pe renumitul regizor de teatru Frank Castorf, care a condus instituţia berlineză timp de peste două decenii.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...