Asta după ce au existat mai multe acuzaţii că unii concurenţi electorali au înregistrat la domiciliile lor sute de persoane străine. Aşa s-a întâmplat la Băcioi, de exemplu, unde primarul degrevat al comunei a acuzat reprezentanţii PD din localitate că încearcă să influenţeze rezultatele scrutinului local, anume prin această metodă.

Solicitarea de a chema şefii PG, CEC şi MTIC la Parlament a venit din partea preşedintelui Comisiei securitate naţională, apărare şi ordine publică, Veaceslav Untilă.

„La Stăuceni într-un singur apartament au fost înregistrate temporar 600 de persoane. Să vină procurorul general şi ministrul Tehnologiei Informaţiei să ne ofere explicaţii”, a spus Untilă.

„Susţin acest lucru. La Durleşti, de exemplu, într-un garaj sunt înregistraţi 25 de oameni, cu permisiunea lui Chirtoacă”, a adăugat liderul PCRM, Vladimir Voronin.

„Domnule Voronin, Dorin Chirtoacă încă nu e şef de paşapoarte, dar va fi primar general încă vreo trei, patru mandate”, i-a replicat deputatul PL Veaceslav Untilă.

Anterior, reprezentanţii întreprinderii „Registru” au declarat că din punct de vedere legal, înregistrarea mai multor persoane la aceeaşi adresă nu este o problemă.

Şeful CEC a dat asigurări însă că va solicita Inspectoratului General de Poliţie să verifice informaţia. Dacă se va constata că unii concurenţi înregistrează zeci de persoane în locuinţele lor pentru a obţine voturi, membrii comisiei afirmă că vor adopta o hotărâre care va interzice schimbarea temporară a domiciliului în preajma turul doi de scrutin. 

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.