Coreea de Nord, Rusia, Siria, Iran sunt cele mai importante şi mai fierbinţi teme ale politicii externe americane, unele preluate, fireşte, de la vechea administraţie, altele cu escaladări recente, până la nivel de criză. Incompatibilitatea viziunilor fondatoare pe plan intern dar și a opțiunilor sistemice din relațiile internaționale separă adânc Statele Unite de regimurile menționate și de politicile lor, scrie analistul Valentin Naumescu.
Acestora li se mai adaugă însă o serie de asperităţi sau chiar deteriorări de dată mai recentă, mai mult sau mai puțin accentuate, în relaţiile cu China, Uniunea Europeană (Germania), Canada, Mexic, Turcia etc. fiecare din alte motive, de la piaţa liberă şi concurenţa economică apreciată drept „incorectă” până la insuficienta asumare a contribuţiilor financiare pentru securitatea spaţiului euroatlantic, respectiv migraţia ilegală pe continentul nord-american sau pur şi simplu neîncrederea în regimul respectiv şi deriva autoritară a guvernului local. Aşa cum lesne se poate înțelege, unele schisme sunt date de valori diferite, altele de interese diferite, şi, în fine, unele şi de valori şi de interese.
În fiecare dintre aceste dosare complicate, valorile în care noi (majoritatea românilor) credem ne spun că „Statele Unite au dreptate”, cu singura observaţie că temele şi clivajele devin cam multe şi cam greu de gestionat în această epocă multipolară, chiar şi pentru prima putere a lumii şi pentru resursele enorme de care dispune, iar disiparea şi deschiderea prea multor teme conflictuale riscă să pună în pericol capacitatea Americii de a apăra ordinea globală pe care a creat-o după 1989.
Despre credibilitatea Marilor Puteri şi presiunile în creştere pentru schimbarea ordinii globale se scrie şi se vorbeşte mult în această perioadă, din cel puţin două perspective distincte: a valorilor (idealist) şi a intereselor (pragmatic). Ambele perspective sunt importante. În opinia mea, excluderea oricăreia dintre cele două dimensiuni vulnerabilizează profund politica externă şi de securitate a oricărui stat, fie el mare sau mic, făcându-l fie naiv (dacă nu își calculează interesele și posibilitățile suficient de atent), fie oscilant, speculativ și lipsit de aliați pe termen lung (dacă ignoră respectarea constantă a unui set fundamental de valori);
Una dintre condiţiile esenţiale pentru eficienţa unei Mari Puteri pe plan internaţional, pe care Washingtonul a îndeplinit-o magistral în ultimele decenii, cu siguranţă mai bine decât orice altă putere a lumii, a fost tocmai crearea şi menţinerea unei reţele globale şi regionale de aliaţi şi parteneri, răspândită pe toate continentele, care să potenţeze interesele şi politicile specifice şi mai ales să dea legitimitatea internaţională aproape consensuală, în numele căreia au vorbit Statele Unite ale Americii;
Pierderea unor aliaţi, mai mari sau mai mici, reducerea reţelei de susţinere internaţională din lumea occidentală și non-occidentală şi multiplicarea „fronturilor” deschise, oricât ar fi de justificate, nu sunt în măsură să ajute îndeplinirea obiectivelor de politică externă şi nici să îi bucure pe cei rămaşi în barca aliaţilor, care încep să-şi pună întrebări în privinţa eficacităţii cu care respectiva Mare Putere mai este capabilă să îşi ducă la îndeplinire promisiunile şi angajamentele;
Citește mai mult pe realitatea.net.