Ion Secrieru şi Marina Anton au participat la examinarea dosarului în care întreprinderea capitalei Regia Transport Electric risca să piardă 15 milioane de lei. O companie ucraineană pretindea această sumă în baza unei decizii adoptate de o judecătorie de la Kiev. La Chişinău prima instanţă a adoptat decizia ca întreprinderea de stat, care nega datoria, să o plătească. Ulterior, însă, Secrieru şi Anton au anulat acea hotărâre, astfel încât Regia Transport Electric şi-a păstrat banii, la acea etapă.

Ion Secrieru este şi magistratul care a fost retras de la examinarea dosarului Norma SRL, în care un agent economic pretindea de la Ministrul Finanţelor 7,5 milioane de euro. Surse de la SIS şi CNA ne-au declarat atunci că Secrieru s-ar fi împotrivit să execute comanda de a da câştig de cauză firmei Norma şi de a dispune plata despăgubirilor cerute.

Totodată, Marina Anton şi Ion Secrieru sunt judecătorii de la Curtea de Apel care au anulat o decizie a şefului Asociaţiei Judecătorilor, Ion Druţă, în dosarul Aroma Floris S, emisă de acesta pe când era preşedinte al Judecătoriei sectorului Botanica al capitalei. Ulterior, promovat la Curtea Supremă de Justiţie, Druţă a mai examinat o dată, contrar legii, acest dosar, iar completul din care a făcut parte a anulat hotărârea adoptată de Secrieru şi Anton, votul său fiind decisiv. În consecinţă, statul riscă să piardă peste patru milioane de lei.

În acest context, unii experţi declară că cei doi au devenit ţinta unei răzbunări pentru că nu au acceptat să execute comenzi. „Marina Anton, care nu a vrut să menţină hotărârea lui Druţă în prima instanţă a devenit ţinta unei răzbunări din partea acestui om, la fel ca şi Ion Secrieru, care s-a împotrivit emiterii unei decizii ilegale pe cazul Norma. Este o sfidare a reformei în justiţie. Un potenţial dosar penal nu este nimic altceva decât o himeră înspăimântătoare făcută de clanul Mihai Poalelungi cu ajutorul CSM împotriva judecătorilor inconvenienţi”, a specificat avocatul Ana Ursachi.

„Prin acţiunile acestor lachei oligarhici se urmăreşte eliminarea din justiţie în stil enkavedist, în şedinţe secrete, a judecătorilor care s-au opus hoţiilor şi condamnărilor la comanda mafiei. Au găsit şi pretext: o simplă eroare de redactare a hotărârii legal pronunţate. În paralel, Poalelungi, Druţă, Gurin şi tot felul de mici îşi promovează pe scară ierarhică neamurile, judecătorii raider, spălători de miliarde de dolari, cum e cazul judecătorului din iad Morozan, cumnatul capului mafiei moldoveneşti, Plahotniuc. Aceşti indivizi consideră că pot prosti şi înşela astfel populaţia şi structurile europene donatoare a peste 60 de milioane de euro pentru reforme si lupta anticorupţie. Se înşeală amarnic. Într-o bună zi vor sta cu toţii pe banca acuzaţilor”, a menţionat avocatul Andrei Năstase.

„Există foarte multe dubii vizavi de credibilitatea Consiliului Superior al Magistraturii, care în cazul dat a procedat foarte dur spre deosebire de alte situaţii şi alte cauze. Dacă ei procedează reieşind din diferite interese meschine, inclusiv şi din sentimentele de răzbunare sau eliberarea locurilor în Curtea de Apel Chişinău pentru a pune alte persoane mai comode, atunci asta e de neînchipuit aşa ceva. Prin ce au trecut cei 5 judecători ieri nu poate fi numit altceva decât o umilinţă public”, a precizat fostul judecător la CEDO, Stanislav Pavlovschi.

Procurorul general a respins acuzaţiile, iar preşedintele CSJ şi magistratul Ion Druţă au refuzat să comenteze. De menţionat că decizia CSM va fi atacată de către Ion Secrieru. Anterior, el a calificat această hotărâre drept o răzbunare din partea unor magistraţi de la Curtea Supremă cărora nu le-au convenit sentinţele dictate de el şi colegii săi în anumite dosare de rezonanţă. Şi avocatul judecătoarei Marina Anton a declarat că verdictul CSM ar avea menirea să-i pună la respect pe unii judecători integri, cărora nu le este frică să adopte hotărâri.