Monica Macovei: Partidul Democrat are o înțelegere cu Dodon. Vor să pună mâna pe țară

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Partidul Democrat are o înțelegere cu Dodon și acest fapt e clar pentru o bună parte a Parlamentului European. Cel puțin, asta spune deputatul european, Monica Macovei.

„Să ştiţi că noi nu-l credem pe Plahotniuc, poate numai socialiştii cred că sunt în familia lui politică. Pentru noi este clar că Partidul Democrat are o înţelegere cu Dodon şi, încă o dată, înţelegem. Să nu creadă lumea şi nici populaţia din Republica Moldova că nu înţelegem. O bună parte a Parlamentului European ştie ce se întâmplă şi ştie ce doresc amândoi, Plahotniuc şi Dodon, să pună mâna pe ţară, să nu mai dea nicio şansă altor voci din societate sau din politică, aşa că nu există încredere în ei. Ce încredere poţi să ai în astfel de oameni?”, a precizat europarlamentarul pentru Europa Liberă.

Despre modificarea sistemului electoral, Monica Macovei este de părerea că acesta îi favorizează pe Plahotniuc și Dodon.

„Acest sistem electoral mixt, pe care cei doi politicieni l-au vrut şi nu le-a păsat nici de decizia Uniunii Europene şi nici de recomandarea Comisiei de la Veneţia, deci, acest sistem susţine numai partidele mari, bogate, practic îi înșurubează la putere pe Plahotniuc şi Dodon”, declară deputatul european.

„Ca să fii un conducător adevărat, trebuie să îţi iubeşti ţara şi oamenii, or este evident că Plahotniuc şi Dodon nu îi iubesc pe cetăţenii Republicii Moldova, indiferent că sunt de origine rusă, de origine română sau de altă origine. Dacă i-ar fi iubit, nu i-ar fi lăsat în sărăcie, aşa cum îi ţin de atâta timp şi acum nu ar fi făcut nimic care să afecteze prima tranşă din cele 100 de milioane de euro din care se puteau face şcoli, spitale sau justiţie independentă”, mai adaugă Monica Macovei.

Euodeputatul susține că în urma modificării sistemului electoral va avea de suferit Acordul de Asociere al Republicii Moldova cu Uniunea Europeană și că „totul are o limită”, iar UE „trebuie să pună piciorul în prag”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...