Şeful statului a ignorat întrebările jurnaliştilor care îi solicitau un comentariu pe marginea acestui subiect. În schimb, procurorul general a declarat că nu poate comenta cererea unei persoane vizate într-un dosar penal. 

„Sunt subiecte sensibile, eu nu prea îmi dau seama cum ar trebui să demitem conducerea unei instituţii, de exemplu PG, care a extins investigaţiile în domeniul sectorului bancar, demisia unei instituţii in corpore duce la aceea că acea instituţie poate să-i fie blocată activitatea. Înseamnă că blocăm investigaţiile, mă refer chiar şi la chestiunea legată de diplomele de studii ale domnului prim-ministru”, a declarat Candu. 

Şeful statului, Nicolae Timofti, a emis un comunicat de presă în care afirmă că a luat act de apelul premierului.

„Preşedintele împărtăşeşte îngrijorările exprimate de primul ministru cu privire la situaţia alarmantă din sistemul financiar-bancar. În ultimii 3 ani, acest subiect a fost abordat în mai multe rânduri la Consiliul Suprem de Securitate, iar Guvernului i-au fost expediate scrisori punctuale în care au fost aduse la cunoştinţă disfuncţiile din sectorul financiar-bancar”, se arată în comunicat.

Totodată, şeful statului atrage atenţia asupra faptului că demiterea conducerii Procuraturii Generale, Băncii Naţionale şi Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare ţine de competenţa exclusivă a Parlamentului, iar o implicare în această procedură din partea şefului statului nu s-ar încadra în spaţiul constituţional.

Nici procurorul general, Corneliu Gurin, nu a comentat solicitarea premierului Chiril Gaburici, amintind faptul că demnitarul este vizat într-un dosar penal privind studiile sale. 

„Consider că nu ar fi corect să comentez o scrisoare, mai ales că este o scrisoare străină şi în acelaşi timp este o persoană care este vizată într-o investigaţie a Procuraturii”, a spus Corneliu Gurin.

Guvernatorul Băncii Naţionale, Dorin Drăguţanu, a refuzat să comenteze demersul premierului de a-l demite şi a catalogat afirmaţiile acestuia ca fiind politice. În schimb, şefii Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare au anunţat că se vor exprima la acest subiect abia miercuri, când îşi vor prezenta raportul de activitate. 

Precizăm că sâmbătă Chiril Gaburici a cerut demisia şefilor Procuraturii Generale, Băncii Naţionale şi Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare printr-o postare pe o reţea de socializare, iar luni a expediat demersuri în acest sens şefului statului, Nicolae Timofti, şi preşedintelui Parlamentului, Andrian Candu.

Gaburici i-a acuzat pe şefii instituţiilor vizate că nu ar fi oprit furturile din sectorul financiar-bancar şi nu ar fi împiedicat devalizarea pieţei de asigurări din Moldova. Premierul a atenţionat conducerea ţării că dacă nu va da curs solicitărilor sale, atunci el va demisiona.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.