„Rusia nu iubeşte Uniunea Europeană ca organizaţie, ea a încercat întotdeauna să dezbine Uniunea Europeană, comportându-se diferit cu ţări diferite şi comunităţi diferite din ţări ale UE. Ceea ce face acum Rusia în UE poate fi numit război hibrid”, a spus Klimkin.

Şeful diplomaţiei ucrainene a subliniat, de asemenea, că politica rusă faţă de UE constituie o ameninţare, pe care mulţi o subapreciază.

Pavlo Klimkin a explicat că este vorba despre un sprijin sistemic al Rusiei faţă de mişcări de extremă dreapta şi de extremă stânga, şi că acest sprijin ar putea duce la îngrădirea drepturilor electoratului de bază, care împărtăşeşte valorile europene cheie.

De asemenea, potrivit ministrului de externe al Ucrainei, Rusia nu urmăreşte reglementarea conflictelor, ci crearea altora noi. „Rusia este interesată doar în slăbirea şi destabilizarea Ucrainei, nu în soluţionarea problemelor, ci în crearea altora noi, pentru a demonstra că aceste probleme pot fi soluţionate doar cu participarea Rusiei”, a mai spus Klimkin, citat de Unian.

Şeful diplomaţiei ucrainene a reiterat că Ucraina nu va face niciun compromis în ceea ce priveşte unitatea sa teritorială.