Cei care au publicat testele de examen de astăzi, inclusiv instituțiile de presă, vor fi sancționați

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Trei candidați de la un liceu din Chișinău care au fotografiat conținutul testelor la examenul de astăzi și l-au plasat pe rețelele de socializare vor fi sancționați contravențional. De amenzi nu vor scăpa nici instituțiile de presă care au publicat itemi din testul de examen, anunță ministerul Educației.

„Ministerul Educației a sesizat Inspectoratul General al Poliției și a solicitat sancționarea tuturor persoanelor fizice și juridice, inclusiv a unor instituții de presă, care au publicat itemi din testul de examen la matematică pentru clasa a IX-a, care s-a desfășurat astăzi, 9 iunie”, se arată într-un comunicat de presă remis de minister.

Totodată, se va cere și sancționarea persoanelor responsabile de organizarea examenelor, dacă se va dovedi că au admis sau au favorizat aceste nelegalități.

În urma unei cercetări interne realizate de colaboratorii Ministerului Educației, au fost identificați trei candidați de la un liceu din capitală care au fotografiat cu telefonul mobil conținutul testelor și l-au plasat pe rețelele de socializare. Testele elevilor respectivi vor fi anulate.

Potrivit Codului contravențional, publicarea subiectelor examenului de bacalaureat și/sau a celor de absolvire a ciclului gimnazial, precum și a soluțiilor la acestea până la începutul examenului sau pe durata desfășurării lui se sancționează cu amendă.

În cazul persoanelor fizice amenda constituie 1000-3000 de lei, în timp ce pentru persoanele juridice 5000-8000 de lei.

Amenzi cuprinse între 5000 și 8000 de lei vor plăti și persoanele cu funcție de răspundere care vor admite astfel de fraude, totodată acestea urmând să fie private și de dreptul de a deține anumite funcții sau de dreptul de a desfășura anumite activități pe un termen de la 3 luni la un an.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...