După ce i-a scris lui Dumnezeu, Ghimpu se adresează şi lui Sturza, pe care îl compară cu Plahotniuc: Vaniușa, „dorogoi”, vorbești jumătăți de adevăr

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

După ce i-a scris lui Dumnezeu, liderul Partidului Liberal (PL), Mihai Ghimpu, a publicat o scrisoare deschisă către ex-premierul Ion Sturza, pe care îl compară cu oligarhul Vlad Plahotniuc, partener de alianța al liberalului până de curând, când PL a cerut tuturor reprezentanților săi să demisioneze, după ce edilul de Chişinău Dorin Chirtoacă a fost arestat.

Reacţia lui Ghimpu vine în contextul în care Sturza a declarat într-un interviu că „În Moldova, comunismul a fost mai mult o parodie decât o dictatură“.

„De ce nu deschizi parantezele, ca să înţeleagă şi tineretul de astăzi cam ce însemna funcţia dumitale din armata sovietică de „instructor superior”, adică să spui că erai responsabil de promovarea ideologiei comuniste, în ruseşte „starşii politruk”; iar metodele le ştim cu toţii! Poate de la „înălţimea” acestei funcţii din trecut consideri că dictatura a fost doar o parodie. Adică, foametea organizată, miile de deportaţi, inclusiv mame cu copii mici, oameni bătrâni şi bolnavi, naţionalizarea averii, mai apoi deţinuţii politici din toate perioadele, inclusiv până în preajma obţinerii independenţei noastre etc. toate n-au fost decât o parodie?”, se arată în scrisoare lui Ghimpu.

Liderul PL i-a amintim lui Ion Sturza de perioada când acesta era premier, de privatizările făcute în acea perioadă, astfel l-a comparat cu oligarhul Vlad Plahotniuc.

Citeşte şi: (FOTO) Mihai Ghimpu i-a scris „o scrisoare” lui Dumnezeu: „Procurorii și judecătorii arestează suflete fără vină”

„Dcă ar fi făcut cineva o excursie pe la întreprinderile privatizate în perioada exercitării de către dumneata a funcției de prim-ministru, cred că ai fi avut nevoie nu doar de un avocat, ci de o herghelie întreagă de „instructori superiori” care să te scoată de la ananghie. (…) Dar, dacă ținem cont în ce structuri ai lucrat, ce privatizări ai făcut împreună cu V.Filat (Vlad Filat – n.r.), pe când erai prim-ministru, ce scrii permanent pe facebook, nici pălăria dumitale nu este departe de pălăria lui V. Plahotniuc (Vlad Plahotniuc – n.r.)”, se mai arată în mesajul lui Mihai Ghimpu.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...