Merkel și Obama se declară prieteni și aliați, în pofida diferendelor de opinie

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Cancelarul german Angela Merkel și președintele american Barack Obama s-au declarat duminică prieteni și aliați, în pofida „diferendelor de opinie” care, potrivit liderului german, pot exista între cele două țări, transmite EFE.

„În pofida diferendelor noastre de opinie, America este prietena noastră, aliatul nostru, un aliat esențial cu care cooperăm strâns în interesul ambelor părți”, a subliniat Merkel, într-un scurt discurs rostit la primirea lui Obama în Krün, comună în Alpii bavarezi unde se află castelul Elmau, locul de desfășurare al summitului G7 care urmează să înceapă duminică.

La rândul său, Obama a subliniat că „astăzi sărbătorim una dintre alianțele cele mai solide care există în lume”, o referire la prietenia germano-americană, dar a evitat să vorbească despre disensiunile apărute în ultima vreme între cele două țări, îndeosebi în materie de spionaj.

Potrivit Reuters, Obama a menționat că liderii G7 vor discuta cum să facă față „agresiunii” Rusiei în Ucraina, precum și diverselor tipuri de amenințări, de la extremism la schimbări climatice.

„În următoarele două zile la Schloss Elmau vom discuta despre viitorul nostru comun, despre economia globală care creează locuri de muncă și oportunități, despre menținerea unei Uniuni Europene puternice și prospere, despre edificarea de noi parteneriate comerciale peste Atlantic, despre abordarea noastră față de agresiunea rusă în Ucraina și despre combaterea amenințărilor, de la extremismul violent la schimbările climatice”, a spus Obama.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...