Analist român: Băsescu face jocurile lui Dodon. Va fi folosit pe post de sperietoare

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Implicarea fostului președinte al României, Traian Băsescu, în politica de la Chișinău, îl avantajează tocmai pe președintele Igor Dodon și Partidul Socialiștilor, susține analistul politic român Armand Goșu.

El a declarat în cadrul unei emisiuni Adevărul Live că Băsescu nu va adăuga voturi segmentului proeuropean de la Chișinău, ci din contra, va „fura” voturi de la partidele conduse de Andrei Năstase și Maia Sandu.

„Băsescu nu va fura voturi de la Dodon și Plahotniuc. El va fura voturi de la Maia Sandu și Andrei Năstase. Mai mult va încurca acest segment”, a declarat Armand Goșu.

Mai mult, analistul politic român susține că prin implicarea directă în politica de la Chișinău, Băsescu i-ar ridica mingea la fileu lui Dodon.

„Traian Băsescu știți ce face? Va juca pentru Dodon în Republica Moldova. Pentru că electoratul lui Dodon în fața pericolului românismului, cu ghilimelele de rigoare, se va mobiliza la vot. Traian Băsescu îi va mobiliza. Îi va mobiliza și pe cei din Transnistria”, a precizat Goșu.

Traian Băsescu a fost ales recent președinte de onoare al Partidului Unității Naționale, el urmând a deveni președinte după ce va fi lămurită problema cetățeniei sale moldovenești, pe care președintele Igor Dodon i-a retras-o.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...