Chiril Lucinschi rămâne în arest la domiciliu. Fostul deputat: Mă declar nevinovat. Nu am săvârșit infracțiunile care mi se incriminează

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Fostul deputat Chiril Lucinschi, învinuit în dosarul fraudei bancare, rămâne în arest la domiciliu. Curtea de Apel a respins astăzi solicitarea avocatului acestuia. De altă parte, fostul deputat se declară nevinovat, iar avocatul Corina Stratan, care reprezintă interesele fostului deputat, spune că decizia este nefondată, iar însăși ordonanța de învinuire, nu este prea clară.

„Vreau să reiterez poziția mea. Mă declar nevinovat. Eu nu am săvârșit infracțiunile care mi se incriminează. Mai mult decât atât, eu toți anii mei, 46 de ani, am trăit în armonie cu legea, nu am fost în conflict cu legea, am respectat-o. Eu nu am comis nicio infracțiune împotriva poporului meu, statului meu. Sigur că rămâne de clarificat situația. La sfârșitul lui februarie, când mi-am depus mandatul, l-am depus cu inima împăcată și cu conștiința curată”, a menționat Chiril Lucinschi după decizia instanței, menționând că detaliile de ordin juridic pot fi oferite de avocatul său.

Nici avocatul însă nu a putut spune prea multe. „Noi am contestat toate actele organului de urmărire penală, inclusiv a domnului procuror. Așteptăm rezultatele. Inclusiv astăzi am expus asupra recursului prin care a fost aplicat mandatul de arest la domiciliu. Considerăm că demersul părții acuzării este absolut lipsit de probe, inclusiv încheierea instanței de judecată prin care a admis acest demers. Considerăm că este o măsură preventivă absolut inutilă, neîntemeiată și ne exprimăm speranța că astăzi instanța de recurs va adopta o soluție corectă în privința lui Chiril Lucinschi”, a opinat avocatul fotului deputat Corina Stratan.

Potrivit apărătorului, procurorii nu au adus probe pentru a susține „bănuiala rezonabilă” sau riscurile că clientul său s-ar putea eschiva de la urmărirea penală, astfel ca instanța de judecată să poată dispune admiterea demersului procurorului. „S-a prezentat un raport care, după părerea mea în calitate de avocat, nu poate avea calitatea de act juridic emis de o autoritate națională, s-au făcut referire și la unele acte care au fost ridicate în cadrul perchezițiilor pe care domnul Lucinschi le-a predat benevol și care demonstrează reversul acuzației înaintate și cam atât. În rest, riscurile nu au fost probate absolut deloc”, a mai spus Stratan.

Întrebată dacă clientul său colaborează cu ancheta, avocata a declarat că „noi o să dăm declarații”, asta deși, tot ea a spus că „deocamdată ordonanța de învinuire nu ne este prea clară”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...