Dublul omor de la Râșcani: Condamnare pe viață pentru un inculpat și 3 ani de pușcărie pentru altul

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Magistrații Judecătoriei Drochia sediul Rîşcani au pronunţat sentinţa de condamnare în privinţa a doi inculpaţi, în cazul dublului omor cu sustragerea deschisă a bunurilor materiale, care a avut loc la 19 iunie 2016, pe teritoriul unei brigăzi de tractoare, din raionul Rîşcani.

Prin sentinţa nominalizată, unul din inculpaţi a fost recunoscut culpabil în săvârşirea infracţiunii, fiind condamnat la detenţie pe viaţă.

Este de menţionat, că inculpatul anterior comiterii infracţiunii incriminate a fost condamnat de două ori pentru săvârşirea infracţiunilor cu aplicarea violenţei fizice în privinţa persoanei, în ambele cazuri fiind condamnat la închisoroare, cu suspendarea executării pedepsei, stabilindu-i-se perioadă de probaţiune.

Al doilea inculpat a fost recunoscut vinovat în săvârşirea infracţiunii, fiind condamnat la trei ani de închisoare, cu executarea în penitenciar de tip semiînchis.

Prin aceiaşi sentinţă a fost admisă parţial acţiunea civilă înaintată de succesorii legali ai victimelor, urmând ca inculpaţii să achite în beneficiul acestora bani în sumă de 2.000.000 lei.

Poliția din Rîșcani a fost alertată de mama uneia dintre victime în data de 20 iunie 2016, precum că fiul ei de 29 de ani, împreună cu verișorul său de 28 de ani, domiciliați în mun. Bălți, s-au deplasat pe 18 iunie cu automobilul de model „BMW” la un iaz din apropierea s. Ramazani, raionul Rîşcani, după care au dispărut.

În cadrul investigațiilor, s-a constatat că în noaptea de 18 spre 19 iunie 2016, victimele au petrecut împreună cu alți tineri din localitatea Nihoreni, după care au ajuns la o brigadă de tractoare care aparține tatălui unuia dintre tineri. Aceștia s-au distrat în continuare până la orele prânzului. Astfel, în jurul orelor 14:00, tânărul de 25 de ani din s. Nihoreni, care este și fiul proprietarului brigăzii de tractoare, pe fondul unui conflict care a avut loc între el și victime, pe parcursul nopții, i-a aplicat unuia din victime, multiple lovituri în regiunea capului cu un ciocan metalic. Mai târziu, el a mers în camera de odihnă a paznicilor, unde dormea ce-a de-a două victimă, aplicându-i cu același ciocan, multiple lovituri în cap.

Corpurile neînsuflețite ale celor doi tineri au fost găsite de polițiști în preajma satului Nihoreni, raionul Rîşcani în fâşia forestieră, la o distanţă de aproximativ 250 m, de traseul Bălți – Rîșcani. Acestea au fost transportate de către bănuit cu mașina victimelor. Ulterior, individul le-a furat bunurile de preț pe care le aveau asupra lor și anume: ceasuri, telefoane mobile, lănțișoare din aur și un pormoneu cu bani.

Făptașul și-a continuat drumul spre orașul Comrat, unde urma să fie ajutat de un cunoscut să ascundă, în mod de urgență, automobilul pe care l-a sustras de la victime.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...