Se anunță protest în fața Parlamentului. Oamenii vor manifesta față de schimbarea sistemului electoral

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Societatea civilă cheamă la protest în fața Legislativului. Manifestația ar urma să se desfășoare mâine de la ora 12:00.

„Democrația este în pericol! Parlamentul a încălcat toate regulile de procedură și bunul-simț. Cui îi pasă de respectarea regulilor, a statului de drept și a democrației, veniți la un flash-mob în fața clădirii Parlamentului să solicităm retragerea proiectelor 123 și 60 (uninominal și mixt)”, a scris Arcadie Barbăroșie într-un grup de pe facebook.

Mai mulți oameni deja și-au anunțat participarea.

Menționăm că ieri, în primă lectură, s-a votat schimbarea sistemului electoral. Deși insistau pe votul uninominal, democrații au ajuns, într-un final, la un „consens” cu socialiștii și au ales votul mixt.

Proiectul de lege nici nu a fost inclus pe ordinea de zi iar experții spun că este o formă mișelească de a acapara puterea în stat.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...