Fireşte, ne-am bucurat foarte mult că – graţie ajutorului poporului american – s-a făcut aici o şosea excelentă între Chişinău şi Soroca. Şoseaua asta excelentă are şi o prelungire după Soroca, spre Otaci. Dar rămîn vreo 35 de kilometri pînă la Otaci care pur şi simplu te bagă în sperieţi.
E porţiunea de şosea sovietică, cu găuri măricele, cu asfalt scofîlcit, cu hopuri şi denivelări care pot strica o maşină mai fragilă în doi timpi şi trei mişcări. E o porţiune periculoasă, căci maşinile fac slalom printre ridicături şi scofîlcituri şi ies deseori pe contrasens. Să mergi pe acea şosea înseamnă să suferi, să fii la cheremul hopului şi gropii. Am mers acolo zilele astea, într-un Jiguli hrentuit, şi am bolovănit realmente ochii la şoseaua distrusă care seamănă cu un peisaj selenar. Pe bune, parcă ai fi pe Lună!
E inutil să vă mai amintesc că e vorba de o arteră importantă a Patriei, una care uneşte Soroca cu Ucraina. Pa acea arteră circulă o sumedenie de autobuze cu mulţi pasageri. Iar contrastul dintre acea porţiune execrabilă şi drumul reparat pe banii americanilor e ameţitor.
E anul 2017, stimaţi ascultători! Şi în anul 2017 noi mai avem o asemenea şosea principală în ţară, o şosea care pare decupată de pe suprafaţa Lunii. E limpede că marii conducători au alte priorităţi şi au avut mereu alte priorităţi de la 1991 încoace. Dacă nu erau banii poporului american, e foarte probabil să fi arătat acum la fel şi drumul Chişinău-Soroca.
