Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Social

27 Apr. 2019 / 11:43

Sâmbăta Mare - ultima zi pentru pregătirile de Paşti

Astăzi este Sâmbăta Mare, ultima zi a Săptămânii Patimilor. În această zi credincioşii se roagă, îşi amintesc de patimile suferite de Hristos pentru mântuirea omenirii şi se pregătesc pentru ca seara să ia parte la slujba de Înviere. Înainte de miezul nopţii, începe slujba Învierii Domnului, iar la miezul nopţii, preotul ia lumină de la candela de pe Sfântul Altar şi o dă mai departe credincioşilor, rostind de trei ori: „Veniţi de primiţi lumină”, relatează Moldova 1.

Potrivit tradiţiei, aceasta este ultima zi de pregătire pentru Paşti, atunci când se sacrifică mielul, iar gospodinele pregătesc cea mai mare parte a mâncărurilor tradiţionale şi definitivează curăţenia. Sâmbătă seara, înainte de slujba de Înviere, se pregăteşte coşul cu bucate, pentru a fi sfinţite de preot.

„Este o zi a aşteptării vibrante a momentului Învierii. Toate cântările la biserică sunt axate pe aceste momente de simţire, trăire, vibraţie creştină”, a declarat protoiereul Vasile Ciobanu, citat de Radio Moldova Actualităţi.

În ajunul Învierii lui Iisus, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove, Vladimir, a îndemnat creştinii să facă fapte bune nu numai în aceste zile, ci pe parcursul întregului an.

„Se bucură cei care au fost mereu lângă Mântuitorul Hristos, că a venit speranţa, viaţă pe pământ. Către acest eveniment important în viaţa noastră spirituală noi creştinii ortodocşi ne pregătim în fiecare an.  Ziua Duminicii Iertării în biserică, petrecem zilele postului mare, muncim, ne rugăm, citim, ne mărturisim, ne împărtăşim şi cu aceste lucruri frumoase apropiem Ziua Învierii. Domnul cere şi fapte bune de la noi, nu numai pentru noi, dar şi pentru cei care sunt apropiaţii noştri, pentru cei săraci”, a menţionat Mitropolitul Vladimir.  

De secole, Lumină Sfântă este considerată un miracol al ortodoxiei. După ce Mântuitorul Hristos a fost înmormântat, o lumină puternică a spart piatra şi, de atunci, Lumina divină se aprinde la mormântul lui Hristos de fiecare dată, în timpul vecerniei din Sâmbăta Mare. 

Părintele Vasile Ciobanu a declarat pentru Radio Moldova Actualităţi, că Focul Haric este o minune divină, ce se deosebeşte de alte surse de lumină.

11 slujitori ai bisericii ortodoxe din Moldova, însoţiţi de enoriaşi se află în oraşul vechi din Ierusalim pentru a aduce Focul Haric. Lumina Sfântă urmează să se aprindă, conform tradiţiei, la mormântul Mântuitorului, în jurul orei 14:00. În această seară, între orele 19:00 şi 20:00, Lumina Sfântă va fi adusă în faţa Catedralei Mitropolitane „Naşterea Domnului” din capitală, unde va fi împărţită preoţilor şi credincioşilor, care o vor răspândi în întreagă ţară.

Comentarii