(STUDIU) Sancțiunile prevăzute de lege sunt suficiente pentru comportamentul inadecvat al băncilor?

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Constrânsă de mediul politic și cel judecătoresc, autoritatea națională desemnată pentru a supraveghea sectorul bancar – Banca Națională a Moldovei nu a avut capacitatea să-și ajusteze la timp reglementările în domeniu, se arată într-un studiu, realizat de Expert-Grup.

Deși criza bancară din 2014 – 2015 a scos la iveală modul riscant și fraudulos în care activau unele bănci, mecanismul de sancționare de la acel moment s-a dovedit incapabil pentru a descuraja implicarea unor persoane în activități extrem de riscante și în final pentru a evita fraudele comise. Potrivit studiului, pe lângă nivelul redus al sancțiunilor, pârghiile de intervenție și capacitatea de aplicare a amenzilor a fost limitată semnificativ de cadrul legal impropriu ce permitea anularea deciziilor BNM de către alte instituții ale statului.

Drept rezultat, criza care a avut drept punct de pornire abateri semnificative în activitatea prudențială a băncilor, a scos la iveală ineficacitatea mecanismului de intervenție, anvergura consecințelor unui comportament inadecvat, erodarea standardelor de activitate și chiar declinul eticii bancare.

Abia în anul 2016, impuși practic de nevoia redresării situației în sector și reluării finanțării externe, factorii politici au inițiat o serie de modificări la legislația bancară de bază cu scopul alinierii acesteia la practica internațională. În acest sens, pe parcursul anului trecut, o serie de amendamente ce vizează sporirea capacității de intervenție și a instrumentelor de supraveghere, inclusiv a celor în materie de sancțiuni, au fost operate la Legea instituțiilor financiare.

Astfel, de rând cu acestea și odată cu aprobarea Legii privind redresarea și rezoluția băncilor, nivelul sancțiunilor a crescut semnificativ, de circa 10 ori, și tinde să coreleze cu prevederile Basel III. Totuși, un aspect important este faptul că noile sancțiuni nu pot fi aplicate retroactiv asupra faptelor săvârșite înainte de momentul intrării în vigoare, respectiv pentru faptele ce țin de perioada fraudelor bancare, se mai arată în studiul Expert-Grup.

Publicația poate fi accesată AICI.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...