Reacția UE la decizia Rusiei, de a interzice ONG-urile

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Uniunea Europeană consideră „îngrijorătoare” noua lege rusă asupra organizaţiilor neguvernamentale „indezirabile”, votată de cele două camere ale parlamentului rus în mai puţin de o săptămână şi promulgată sâmbătă de preşedintele Vladimir Putin.

Legea este o nouă „etapă îngrijorătoare în seria de restricţii vizând societatea civilă, independenţa mass-media şi opoziţia politică”, a declarat un purtător de cuvânt al serviciului Afaceri Externe al UE într-un comunicat preluat de AFP.

Această lege „va restrânge libertatea de expresie şi cea a presei, precum şi pluralismul de opinii”, se arată în comunicat.

De amintit că legea în cauză oferă autorităţilor posibilitatea de a interzice organizaţiile neguvernamentale străine considerate ca fiind o ameninţare pentru „securitatea de stat”. Puterea din Rusia va putea totodată să lanseze urmăriri împotriva angajaţilor unor astfel de organizaţii, aceştia riscând până la şase ani de închisoare sau interzicerea intrării pe teritoriul rus.

Textul de lege va permite de asemenea blocarea conturilor bancare ale structurilor vizate, iar asociaţiile ruse ce primesc fonduri din partea unor organizaţii considerate „indezirabile” vor trebui „să dea socoteală” de actele lor.

Mai mute organizaţii ruse pentru apărarea drepturilor omului au atras atenţia că această lege încalcă grav Constituţia ţării, iar OSCE ceruse preşedintelui Vladimir Putin să nu promulge textul, făcând referire la „formularea vagă şi imprecisă” a unor articole.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...