Fostul preşedinte al României Traian Băsescu a declarat, duminică, referindu-se la protestele de la Piaţa Victoriei şi de la Palatul Cotroceni, că, în realitate, țara vecină se confruntă cu o „dispută profundă, bazată pe manipulare de ambele părţi”.
„În realitate, suntem într-o dispută profundă, bazată pe manipulare de ambele părţi”, a susţinut Traian Băsescu, într-o emisiune a televiziunii publice, ca reacţie la protestele din Piaţa Victoriei şi din faţa Palatului Cotroceni, întrebat despre cele două proteste, din Piaţa Victoriei şi de la Palatul Cotroceni.
El a mai spus că protestatarii din Piaţa Victoriei cer demisia guvernului Grindeanu, lucru cu care el este de acord.
„Corectă abordare. Guvernul Grindeanu şi-a încheiat mandatul, pentru că a încercat să mintă o populaţie întreagă. Tot în Piaţa Victoriei cetăţenii cer să nu se atingă nimeni de Codul Penal. Greşit! Avem obligaţia să corectăm articole din Codul Penal, pentru că sunt peste 55 de hotărâri ale CCR care stabilesc neconstituţionalitatea unor articole din lege. Şi nu sunt orice articole, ci articole neclare la abuzul în serviciu, sunt articole care diminuează dreptul la apărare a celor acuzaţi, sunt articole prin care nu se garantează dreptul la apărare samd. Deci sunt articole extrem de importante pentru un Cod Penal şi pentru un stat de drept”, a menţionat fostul şef al statului, amintind şi de Directiva 343 a Uniunii Europene.
El a mai spus că Guvernul Grindeanu este unul „închis pe plan extern”: „Poate să-l cheme la Bruxelles să-i dea un to-do-list, dar e guvernul care a încercat să păcălească populaţia. Ei au greşit când au vrut să treacă moficările Codului penal prin OUG. (…)”
Traian Băsescu a mai spus că PSD este un partid „indexat că a vrut să pună mâna pe Justiţie”.
„PSD are istoria 2012 în spate. El este indexat ca partid care a vrut să pună mâna pe Justiţie, dând o lovitură de stat în 2012. Acum guvernul Grindeanu a venit şi a confirmat că obiectul a fost controlul Justiţiei. Cât timp în cancelariile occidentale apare Grindeanu prim-ministru, acest guvern va avea probleme. Ce trebuie să facă PSD? Să nominalizeze alt premier să pună un guvern pe picioare foarte rapid”, a susţinut Traian Băsescu.
El a mai spus că nu s-ar fi dus ca preşedinte al României la niciun protest, deoarece niciunul dintre cele două proteste nu este şi nu a fost autorizat.