Duelul Nadal vs Federer revine; Cei doi vor juca finala Australian Open

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Spaniolul Rafael Nadal, locul 9 ATP, l-a învins, vineri, cu scorul de 6-3, 5-7, 7-6 (5), 6-7 (4), 6-4, pe bulgarul Grigor Dimitrov, locul 15 ATP, calificându-se în finala Australian Open, în care îl va întâlni pe elveţianul Roger Federer, locul 17 ATP.

Cei doi mari jucători s-au întâlnit ultima dată, în finala unui turneu major, la Roland Garros 2011, atunci când victoria i-a revenit lui Rafael Nadal, cu 7-5 7-6(3) 5-7 6-1. De altfel, spaniolul s-a impus în șase dintre cele opt finale, Federer câștigând doar ultimele acte de la Wimbledon din 2006 și 2007.

Ultimul meci dintre cei doi a avut loc în 2015, în finala de la Basel. Atunci a câștigat Federer, în trei seturi.

Pentru Nadal, finala de la Melbourne este prima majoră pe care o joacă după cea de la Roland Garros, din 2014. Atunci, spaniolul chiar a reușit să ia titlul, al nouălea la Paris, după 3-6 7-5 6-2 6-4 cu Novak Djokovic. Până acum, Nadal a jucat 20 de finale de Grand Slam, printre care trei la Australian Open. Doar prima a fost câștigată, cea din 2009, când l-a învins pe Federer. Următoarele două au fost pierdute în fața lui Djokovic (2012) și Wawrinka (2014).

În ceea ce îl privește pe viitorul său adversar, Federer a jucat ultima finală majoră la US Open 2015, când a cedat în fața aceluiași Djokovic, jucător care l-a învins și cu două luni înainte, la Wimbledon.

Federer și Nadal sunt jucătorii care au cucerit cele mai multe titluri de Grand Slam din istorie. Roger deține recordul absolult (17), în timp ce Rafa are tot atâtea trofee ca și Pete Sampras (14).

Per total, cei doi s-au duelat de 34 de ori, iar 23 dintre confruntări i-au revenit lui Nadal. La Australian Open, ei s-au întâlnit de trei ori și de fiecare dată s-a impus spaniolul.

Finala de la Australian Open dintre Federer și Nadal va avea loc duminică, pe Rod Laver Arena, de la 10:30.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...